Sunteți aici: » Press-room » Revista presei » Nils Holgersson – călătorie la Muzeul Naţional Secuiesc

Nils Holgersson – călătorie la Muzeul Naţional Secuiesc

Luni, 14 decembrie 2009

Celebrul personaj Nils Holgersson din legendara poveste semnată de Selma Lagerlof – „Călătoria minunată a lui Nils Holgersson în Suedia“ va poposi de mâine la Muzeul Naţional Secuiesc (MNS), la expoziţia „Poveşti care au făcut înconjurul lumii”.
 

Celebrul personaj Nils Holgersson din legendara poveste semnată de Selma Lagerlof – „Călătoria minunată a lui Nils Holgersson în Suedia“ va poposi de mâine la Muzeul Naţional Secuiesc (MNS), la expoziţia „Poveşti care au făcut înconjurul lumii”.



Expoziţia va fi vernisată mâine la ora 11 şi poate fi vizitată până în data de 7 ianuarie, fiind un omagiu primei scriitoare care a primit Premiul Nobel pentru litera tură, precum şi poveştii atât de cunoscute. „Povestea a început prin 1906, când Guvernul Suediei a iniţiat un proiect în vederea scrierii unui manual, prin care copiii săşi cunoască ţara, plaiurile și tradiţiile. Nils, eroul poveștii lui Selma Lagerlöf este un băieţel transformat prin vrajă întrun pitic, care se aventurează întro călătorie împreună cu gâștele sălbatice, și „călărind” pe gâscanul Martin cutreieră ţara întreagă. Tot datorită vrăjii, Nils înţelege vorbele animalelor și are acces la tot ce se petrece în inimile oamenilor. Aceste aptitudini speciale îi permit să cunoască destine omenești, și să înveţe să iubească animalele. La sfârșitul călătoriei micul nemernic, care a fost Nils, scapă de vrajă iar la părinţi se întoarce ca un băiat minunat datorită experienţei trăite”, arată consilierul de presă al MNS, Csinta Samu.

Expoziţia reprezintă şi rezultatul coo perării de cinci ani dintre judeţul suedez Värmland – locul de baștină a Selmei Lagerlöf –, Heves din Ungaria și Covasna, iar pe lângă materialul expoziţional sosit din Suedia organizatorii locali au pregătit numeroase activiţăţi muzeopedagogice, având ca slogan principal o idee a lui Nils: „Mai bine rămân pitic decât sămi trădez prietenii.”

Potrivit lui Csinta, vernisajul găzduit de Muzeul Naţional Secuiesc încearcă să atragă vizitatorii mici și mari întro participare activă, și îi așteaptă cu jocuri de familie. Astfel, copiii pot să se viseze în locul lui Nils călărind pe leagăn de gâscă, să tipărească cărţi poștale, să confecţioneze mici daruri, săși măsoare cunoștinţele întrun joc quiz despre Suedia, iar în colţul cititorului șăși reîmprospăteze amintirile despre Nils Holgersson.

„Cărţile bilingve îi ajută să înveţe câteva cuvinte și în limba suedeză. Deschiderea expoziţiei bene ficiază de participarea secţiei de păpuși a Teatrului Tamási Áron, precum și a cercului de teatru Kikelet al Școlii Generale Váradi József”, mai spune Csinta.

Ana Sidon

Articolul orginal, aparut in cotidianul Observatorul de Covasna gasiti A I C I .

Noutăți