Sunteți aici: » Știri » S-ar readuce carnea de vânat în consumul public

S-ar readuce carnea de vânat în consumul public

Marți, 10 octombrie 2017

La cea de-a XV-a ediţie a Paradei cârnaţilor şi Festivalul verzei, se va prepara cel mai subţire şi cel mai gros cârnat (așa-numitul cârnat „Dino”) din România. În cadrul evenimentului se vor prepara, pentru prima oară, şi delicatese din carne de vânat

La cea de-a XV-a ediţie a Paradei cârnaţilor şi Festivalul verzei, se va prepara cel mai subţire şi cel mai gros cârnat (așa-numitul cârnat „Dino”) din România. În cadrul evenimentului se vor prepara, pentru prima oară, şi delicatese din carne de vânat.

Anul acesta este Anul turismului în judeţul Covasna, iar scopul autorităţilor judeţene este acela să atragă atenția asupra judeţului şi, printr-o viziune și dorință comună, să arate ceea ce nu există în altă parte, în vederea promovării regiunii. „Cooperarea dintre sectorul privat și cel public câștigă teren în tot mai multe domenii – asta practicăm la acţiunile de formare organizate de Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe – şi nu doar în funcţie de necesităţile factorilor interesaţi în domeniul turismului, ci aceste acţiuni de formare sunt organizate în comun: chelner, bucătar, expert în vinuri, barista, recepționer – ne deplasăm la firme şi ţinem cursurile la faţa locului. Acest lucru este avantajos atât pentru instituţii şi operatori, cât şi pentru angajaţii care urmează cursuri de formare. Suntem convinşi că, prin cooperările de acest gen, turismul gastronomic şi turismul de evenimente reprezintă o atracţie nu doar pentru turişti şi pentru publicul local, ci contribuie şi la dezvoltarea economiei locale, iar pe termen lung, câștigătoarea acestui proces este populația județului” – a afirmat Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna.

După Festivalul deliciilor dulci, operatorii economici din sectorul alimentar din Sfântu Gheorghe, firma Bertis şi Abies Hunting SRL (reprezentând o ramură specială a turismului), sunt, de asemenea, participanţii activi şi sponsorii Paradei cârnaţilor.

Firma Bertis a fost partenerul evenimentului timp de mai mulţi ani, de această dată ar dori să ofere ceva excepţional. Patronul firmei, Berszány Tibor, a anunţat că în cadrul festivalului din octombrie vor prepara cel mai subţire cârnat din ţară, cu un diametru de 13-15 mm, din 100 kg de carne de vânat, iar împreună cu Parcul Dino şi firma Abies Hunting, vor face cel mai gros cârnat, având un diametru între 60 şi 80 mm. Vizitatorilor le vor oferi o experienţă gastronomică: în timpul festivalului, cei interesaţi vor putea servi cârnați prăjiți și varză umplută. Firma Bertis va asigura materia primă pentru echipele înscrise în concurs şi, pe lângă aceasta, s-a oferit să comercializeze la magazinele Bertis produsul realizat pe baza rețetei echipei câștigătoare.

Este pentru prima oară în istoria evenimentului când asociaţiile şi societăţile vânătoreşti înscrise în concurs vor prepara cârnaţi din carne de vânat. Specialistul în vânătoare, Sárkány Árpád, directorul firmei Abies Hunting SRL, a afirmat că este un vis al lor să aducă înapoi în bucătăria de toate zilele şi în alimentaţia publică reţetele culinare din carne de vânat, deoarece carnea de vânat este un produs absolut bio şi este carnea care conţine cele mai multe proteine, fibre şi vitamine şi foarte puţină grăsime, fiind foarte sănătos pentru copii mici, oameni în vârstă sau bolnavi, deopotrivă. „În ultimii 50-60 de ani, carnea de vânat a dispărut din consumul public, iar noi vom face primii paşi pentru readucerea acesteia în consumul public. În timpul festivalului, vom evalua nevoile locuitorilor din regiune și, la standul firmei Bertis, vom organiza o degustare de gulaş din carne de vânat. Ne aşteptăm ca toată lumea să constate cât de sănătoasă este şi cît de frumos se poate servi carnea de vânat, aceasta fiind un aliment festiv.” Potrivit specialistului, dacă se constată cerere pentru consumul cărnii de vânat, în viitorul apropiat vor înfiinţa un mic restaurant şi magazin în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, unde pe lângă carne, se vor comercializa produse din Transilvania, fructe de pădure şi  legume.

Camera de Comerţ şi Industrie Covasna este un partener sistematic al evenimentelor organizate de CJ Covasna. Édler András-György, preşedintele instituţiei consideră important să se alăture organizatorilor Paradei cârnaţilor care are un impact pozitiv asupra dezvoltării regiunii, ca și evenimentele similare de scară largă. În opinia preşedintelui instituţiei, acest festival va oferi spațiu diferitelor grupuri profesionale, dar şi persoanelor fizice pentru petrecerea în mod util a timpului liber. Acesta a afirmat: de când CJ Covasna s-a implicat în dezvoltarea turismului, fluxurile turistice au crescut substanţial: în 2015, turismul a reprezentat 1,6 procente din venitul total al judeţului, iar în 2016, această cifră a atins nivelul de 2 procente.

Grüman Róbert, vicepreşedintele CJ Covasna, a prezentat câteva informaţii privind programul artistic a celei de-al XV-a ediţie a Paradei cârnaţilor şi Festivalul verzei. Pe scena amenajată în centrul municipiului Sfântu Gheorghe vor evolua: vineri, 27 octombrie, Bagossy Brothers Company, sâmbătă Akcent şi Székelyland, iar duminică Nagy Feró şi formaţia Beatrice. Concertele vor avea loc începând cu ora 19. Vicepreşedintele CJ Covasna a subliniat faptul că, până în prezent, la concursuri s-au înscris peste 30 de echipe şi că termenul limită de înscriere este 20 octombrie. Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul www.paradacarnatilor.ro.

Noutăți