Sunteți aici: » Știri » De la pălăria-şarpelui până la mânătarca

De la pălăria-şarpelui până la mânătarca

Marți, 20 iulie 2010

Tabăra culegătorilor profesionişti de ciuperci este considerată un eveniment aparte chiar în întreaga Europa.

Tabăra culegătorilor profesionişti de ciuperci este considerată un eveniment aparte chiar în întreaga Europa. Asociaţia Culegătorilor de Ciuperci „László Kálmán” a organizat cea de a cincea ediţie a acestei tabere unde se poate obţine diplomă de culegător de ciuperci şi în cadrul căreia s-a organizat o expoziţie de ciuperci şi una de fotografie despre ciuperci. Printre ciupercile otrăvitoare şi cele comestibile se găsesc şi unele care anterior erau aborigene doar în Australia.

Tabăra care s-a desfăşurat săptămâna trecută la Arcuş, a avut ca şi coorganizator Consiliul Judeţean Covasna. În data de 19 iulie, luni, Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna a deschis în castelul de la Arcuş expoziţia formată din 60 de fotografii.
Preşedintele Consiliului Judeţean a afirmat că tabăra reprezintă o activitate care merită a fi sprijinită de Consiliul Judeţean Covasna. „Inventivitatea secuiască vizează chiar şi consumul de ciuperci: marea majoritate a străinilor, dar şi a concetăţenilor nu ştiu ceea ce ştiu secuii: buretele acru este comestibil. Delicatesele preparate cu brânză, slănină şi pătrunjel, putem afima cu îndrăzneală, au fost inventate de noi .”

Materialul expoziţiei a fost selecţionat din aproximativ 300 de fotografii – a menţionat Kovács Enikő care a prezentat rezultatele concursului de fotografie. Marea majoritate a acestora au sosit din Ardeal, însă în cadrul expoziţiei au fost prezentate şi fotografii trimise din străinătate.
După părerea organizatorilor, cea mai fotogenică ciupercă s-a dovedit a fi pălăria-şarpelui, dar în cadrul ofertei, pe lângă mânătarca şi ciupercile de coral, buretele de sepie negru-roşu aprins a reprezentat o atracţie adevărată. „Această specie, otrăvitoarea de atfel, a apărut de câţiva ani în Europa, întrucât ţara sa de origine este Australia. Această ciupercă cu exterior înfricoşător, poate fi găsită astăzi şi în Ardeal.”
Dr. Zsigmond Győző, preşedintele Asociaţiei Culegătorilor de Ciuperci „László Kálmán”, a menţionat că identificarea ciupercilor pe bază de fotografie este destul de dificilă. Specialistul a mai precizat că în cazul unor ciuperci nici identificarea chimică sau microscopică nu dă rezultate, după părerea lui, micologia, ştiinţa care studiază regnul fungi, este o ramură în curs de dezvoltare dinamică, la fel ca informatica. Numărul ciupercilor cu pălărie mare otrăvitoare şi comestibile se înmulţeşte cu rapiditate.
Zsigmond a mai spus că tabăra oferă şi posibilitatea ca începătorii „să dea examen” din recunoşterea, identificarea ciupercilor. Expoziţia de fotografii s-a finalizat cu concertul organizat în Castelul „Sfânta Cruce” şi susţinut de violonistul din Köln, care cu stil, a acceptat invitaţia  în schimbul unui coş cu ciuperci.

 

Noutăți