Sunteți aici: » Știri » La sfârşitul acestei săptămâni, Băile Bálványos va deveni capitala gastronomică a ţării

La sfârşitul acestei săptămâni, Băile Bálványos va deveni capitala gastronomică a ţării

Miercuri, 22 februarie 2017

19 echipe s-au înscris la cea de-a XII-a ediţie a Festivalulului
Internațional de Pomana Porcului din stațiunea Băile Bálványos

Nouăsprezece echipe şi-au anunţat prezenţa la Festivalul Internaţional
de Pomana Porcului de la Băile Bálványos, aflat la cea de-a XII-a
ediţie, care se va desfăşura în perioada 24-26 februarie, anul acesta
organizatorii evenimentului fiind Asociaţia pentru Dezvoltarea
Turismului în judeţul Covasna, care funcţionează sub autoritatea
Consiliul Judeţean Covasna, precum şi Asociaţia Sportivă Culturală şi
Turistică Balvanyos şi Asociația Națională de Turism Rural Ecologic și
Cultural (ANTREC).


Evenimentul face parte din seria de manifestări dedicate Anului
Turismului în judeţul Covasna. În curtea Complexului Cetate Bálványos
care găzduieşte evenimentul, participanţii vor reînvia şi în acest an
obiceiul tăierii porcului. Vineri se vor prezenta echipele sosite din
ţară şi din Ungaria. Sâmbătă dimineaţa, la ora opt, membrii echipelor
vor defila îmbrăcaţi în costume populare caracteristice zonei lor,
apoi vor începe pregătirea celor mai gustoase mâncăruri. După-masă, la
ora patru, un juriu format din specialişti va evalua prestaţia
echipelor concurente.
Jánó Szabolcs, directorul Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în
judeţul Covasna, a subliniat: „persoanele care vor face o vizită la
festivalul din acest week-end, vor putea trăi o adevărată experiență
culinară. Festivalul de Pomana Porcului este singurul eveniment din
judeţ care se bazează pe tradiţiile şi obiceiurile tăierii porcului.
În viitor dorim să organizăm mai multe astfel de evenimente tematice
care să reînvie tradiţiile caracteristice unor localităţi. Organizând
regulat aceste evenimente, obiectivul nostru este să le asigurăm
turiştilor care vizitează judeţul nostru o serie de programe bogate.”


Iniţiatorul şi organizatorul acestui eveniment este Daragus Attila,
primarul comunei Turia, care a afirmat că, în acest an, vor participa
concurenţi din Ungaria şi că pe lângă echipele din țară vor fi
prezenţi şi echipele din județul Covasna din Turia, Estelnic şi
Vâlcele. Un aspect important este acela ca echipele concurente să vină
din zone cât mai îndepărtate, deoarece, astfel, oferta gastronomică va
fi una variată. La sfârşitul acestei săptămâni, Băile Bálványos va
deveni capitala gastronomică a ţării – a conchis primarul.


Festivalul de Pomana Porcului a devenit o autentică sărbătoare
colectivă, pentru că mai multe dintre echipele înscrise sunt oaspeţi
care revin de fiecare dată la acest eveniment. Prieteniile construite
pe parcursul anilor sau relaţiile de înfrăţire sunt cele conferă
evenimentului un plus de valoare. Organizatorii îi așteaptă cu drag pe
toți cei interesați.

Noutăți