Sunteți aici: » Știri » Pod nou la Bodoc

Pod nou la Bodoc

Joi, 26 noiembrie 2009

Comuna Bodoc are de joi un nou pod, care a fost inaugurat în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene. Tot joi Drumul Covasna – Comandău a intrat în grija CJ 

Investiţia este una foarte importantă pentru comunitatea din Bodoc, întrucât vechiul pod din lemn fusese distrus încă din anul 1974 şi timp de 35 de ani localnicii s-au văzut obligaţi să ocolească pentru a ajunge unde doreau.Potrivit primarului Fodor Istvan, valoarea totală a investiţiei realizată la Bodoc se ridică la 1,3 milioanede lei şi implică o nouă tehnologie prin care a fost construit podul, care se foloseşte de obicei la construcţia autostrăzilor. „Autorităţile locale din Bodoc au reuşit întotdeauna să se folosească de oportunităţile oferite de programe guvernamentale, iar Consiliul Judeţean Covasna sprijină cu toată puterea acele comunităţi care au proiecte concrete” a declarat cu această ocazie preşedintele CJ Covasna, Tamás Sándor.

Drumul Covasna – Comandău a intrat în grija CJ 

Tot joi, dar de data aceasta în cadrul unei şedinţe a Consiliului Judeţean (CJ), consilierii au aprobat preluarea dru mu lui comunal Covasna – Comandău.

Motivul ţine de faptul că drumul fusese recent reabilitat, iar întreţinerea lui ar fi fost o povară mult prea mare pentru Consiliul Local Comandău, care nu

dispune de fonduri în acest sens. Solicitarea privind preluarea drumu lui a venit din partea celor două consilii – din Covasna şi Comandău, iar prin acest pas deszăpezirea şi plombarea drumului intră în atribuţiile proprie tarului, respectiv CJ Covasna.

Noutăți