Sunteți aici: » Știri » Vechea moară transformată în loc de cazare confortabil şi primitor

Vechea moară transformată în loc de cazare confortabil şi primitor

Joi, 16 iulie 2015

Complexul turistic care şi-a deschis porţile vineri, 3 iulie, în Cernat, poate constitui un etalon al unităţilor de cazare din Transilvania.

Complexul turistic care şi-a deschis porţile vineri, 3 iulie, în Cernat, poate constitui un etalon al unităţilor de cazare din Transilvania.

Muzeul în aer liber compus din trei case din lemn, un hambar cu funcţii comunitare, un cuptor şi o moară de apă reabilitată, îşi aşteaptă vizitatorii. Complexul poate găzdui peste 50 de persoane. Clădirea morii a fost reabilitată de Asociaţia Háromszéki Mára şi se planifică reconstituirea imaginii originale a clădirii. Pe lângă clădire a fost reabilitat recent şi sistemul de măcinare care, astfel, este capabilă să îndeplinească funcţia sa iniţială. Oaspeţilor se oferă pâine pentru care făina este măcinată pe loc şi, de asemenea, aluatul este copt pe loc.

Ceremonia de inaugurare a Grădinii morii a început cu binecuvântarea rostiră de preotul reformat Szőcs László, iar cel mai interesant moment al evenimentului a fost deschiderea stavilei care face posibilă intrarea apei în sistem, astfel punând în mişcare roţile morii.

„Aici, unde existau mai multe zeci de mori, Asociaţia Háromszéki Mára a reuşit să salveze una care altfel ar fi fost lăsată pradă distrugerii. Această clădire este şi un spaţiu de formare al comunităţii” – a spus Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, adăugând că, în ultimii ani, judeţul a contribuit la realizarea unor proiecte care merită a fi sprijinite. „Am susţinut acele proiecte la care am constatat existenţa ideilor şi iniţiativelor locale, unde există oameni care vor să construiască un viitor mai bun”.

„Moara de apă a familiei Virág nu-şi mai poate îndeplini rolul de altădată, iar noi ne bucurăm pentru faptul că amintirea morarilor din Cernat nu se va da uitării, de când imobilul a fost preluat de Asociaţia Háromszéki Mára. În valea pârâului Cernat au existat 43 de mori de apă din care 37 au fost desfiinţate pe vremea comunismului” – a spus Bölöni Dávid, primarul comunei.

În discursul festiv rostit, Szőcs Ilona, preşedintele Asociaţiei Háromszéki Mára a arătat: moara constituie în acelaşi timp un simbol, simbolul activităţii desfăşurate împreună. La complexul turistic au fost angajate 4 persoane cu dizabilităţi care vor asigura funcţionarea centrului.

 

Noutăți