Sunteți aici: » Știri » Un târg cu delicatese

Un târg cu delicatese

Vineri, 6 mai 2011

Turtă dulce, „kürtőskalács”, dulciuri, sarmale, piftie, slănină cu boia, gem, miere, pălincă, brânză, urdă, muştar, pâine şi tăiţei de casă, mai precis, tot ce excită simţurile – vizual, olfactiv, gustativ şi nu numai.

Turtă dulce, „kürtőskalács”, dulciuri, sarmale, piftie, slănină cu boia, gem, miere, pălincă, brânză, urdă, muştar, pâine şi tăiţei de casă, mai precis, tot ce excită simţurile – vizual, olfactiv, gustativ şi nu numai. Cei interesaţi au prilejul de a gusta bucatele tradiţionale cele mai delicioase ale bucătăriei secuieşti în corturile amenajate din vecinătatea târgului de meşteşuguri, în grădina denumită „Strada noastră”.

În cadrul Zilelor Sf. Gheorghe, vineri, 6 mai, s-a deschis nu numai târgul, dar în cadrul manifestaţiei organizate de administraţia judeţeană şi primăria oraşului  i-au invitat şi pe reprezentanţii diferitelor judeţe şi localităţi înfrăţite cu municipiul Sf. Gheorghe. La manifestaţia organizată în comun au sosit reprezentanţi din judeţele Baranya, Békés, Csongrád, Jász-Nagykun-Szolnok, Heves, Veszprém şi Zala, precum şi cei ai oraşelor Kecskemét, Kiskunhalas şi Veszprém. Un rol deosebit s-a acordat şi comunităţilor de etnie maghiară din diasporă, respectiv din judeţele Alba, Hunedoara şi Sibiu, la standurile cărora se pot gusta diferite soiuri de vin, în plus, vizitatorii sunt aşteptaţi şi cu publicaţii de turism.
La festivitatea de deschidere, Tamás Sándor a spus: „Manifestările prilejuite de zilele oraşului oferă – dincolo de cooperarea politică – excelenta oportunitate pentru organizarea evenimentelor culturale, distractive, precum şi prezentări de destinaţii şi produse turistice. Cutia de valori culturale şi turistice ale judeţelor înfrăţite, degustarea delicateselor culinare şi a vinurilor, precum şi prezentarea produselor diferiţilor meşteşugari – expoziţia promovând bucate ale gastronomiei ungureşti, tradiţii şi destinaţii turistice ungureşti poate fi interesantă pentru toate vârstele.” Preşedintele a mai adăugat că nu este o simplă coincidenţă faptul că cele două căsuţe ale judeţelor Harghita şi Covasna sunt aşezate alături, deoarece Ţinutul Secuiesc poate fi definit doar dacă dispar frontierele din regiunea divizată în trei judeţe.

Din partea oraşului care sărbătoreşte 550 de ani de la atestare oaspeţii sosiţi din Ungaria şi din diasporă au fost salutaţi de viceprimarul Sztakics Éva, care a subliniat că, la Sf. Gheorghe, aprofundarea relaţiilor maghiaro-maghiare este importantă şi în continuare.
Pintér László, deputat al judeţului Zala, a subliniat importanţa acestei manifestări, dat fiind faptul că aceasta acordă prilejul ca maghiarii  să se întâlnească în acest loc. Deputatul Fidesz a mai arătat că dezvoltarea spectaculoasă a oraşului laudă munca primarului Antal Árpád András.

După discursurile de felicitare, Molnár Attila, un producător de preparate din carne, care este prezent la târg cu produse tradiţionale secuieşti, a declarat că, nu doar el, dar toţi expozanţii apreciază oportunităţile oferite de manifestaţie, şi că „în sfârşit se întâmplă ceva bun”. Târgul produselor secuieşti, respectiv al produselor turistice poate fi vizionat până duminică, între orele 10 şi 18.
 

Noutăți