Sunteți aici: » Știri » Ziua Europei în centrul orașului Sfântu Gheorghe

Ziua Europei în centrul orașului Sfântu Gheorghe

Luni, 15 mai 2017

Centrul de Informare Sfântu Gheorghe, din cadrul Consiliului Județean Covasna, a organizat și anul acesta, sâmbătă, 13 mai, Ziua Europei

Centrul de Informare Sfântu Gheorghe, din cadrul Consiliului Județean Covasna, a organizat și anul acesta, sâmbătă, 13 mai, Ziua Europei – sărbătoare devenită deja o tradiţie în urbea noastră. O sărbătoare care în primăvara acestui an a fost mai specială, datorită împlinirii a 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Dacă în ultimii doi ani, Ziua Europei a fost sărbătorită împreună cu Festivalul „kürtőskalács”, echipa Centrului de Informare a decis ca în 2017 să redeschidă, în Piaţa Centrală, „Parcul Europa” – o competiție interactivă pentru liceeni, care le-a oferit tinerilor şansa de a cunoaşte mai bine țările Uniunii Europene.  Organizatorii au răspuns şi nevoii de sărbătoare a publicului larg, pe care l-au chemat în jurul scenei din centrul Sfântului Gheorghe, pentru a se bucura de diversitatea culturală a Europei, aşa cum a fost ea reprezentată prin cântecele şi dansurile specifice diverselor naţinui ale continentului nostru.

Tonul sărbătorii a fost dat de Corul Colegiului Național ”Mikes Kelemen”,  cu Oda Bucuriei, imnul Uniunii Europene, care a fost urmat de discursul de deschidere al consilierului județean Klárik Attila. "Declaraţia rostită la 9 mai 1950, a rămas înscrisă în istoria construcţiei europene drept „declaraţia Schuman”. Textul prevedea crearea unei Comunităţi a cărbunelui şi oţelului, ai cărei membri urmau să-şi gestioneze împreună aceste două resurse, pentru a face imposibil un nou război pe acest continent. Propunerea lui Schuman a fost piatra de temeile a Uniunii Europene. Astăzi, tinerii vor avea de înfruntat o mulţime de încercări: vor fi testați în diferite concursuri, competiții, activităţi interactive  şi, desigur, va trebui să se lupte și cu vremea capricioasă. Aceste încercări vor crea mici echipe de valori, o unitate în diversitate, care, poate, va arăta Europei și un posibil viitor. Nu suntem la fel. Nu pășim la fel, nu credem și nu simțim la fel. Dar obiectivele, aşteptările şi visurile noastre ne pot uni" – a subliniat Klárik Attila.

Competiția „Parcul Europa”  a reunit  5 echipe  ce reprezentau 5 licee din județ, care prin munca și creativitatea elevilor au încercat să pună în valoare , la cele cinci standuri, caracteristicile culturale și culinare, tradițiile țărilor pe care le-au reprezentat: Olanda, Franța, Italia, Spania și Grecia. Trecătorii au avut posibilitatea fie de a savura delicatesele preparate chiar de elevi (putând să aleagă între pizza, churros, sos tzatziki, brânzeturi, măsline ), fie de a intra în ritmul dansurilor grecești sau a muzicii spaniole, fie de a participa la activitățile pregătite de competitori.

Colțul copiilor i-a așteptat pe cei mici cu diverse activități, ei având posibilitatea  de a traversa  întreaga Europă, cu trenuleţul. La standul de informare europeană, cei mari   au putut consulta materialele documentare puse la dispoziție de organizatori, iar cei mici au primit, cu mare bucurie, stegulețe și baloane.

În acelaşi timp, s-a derulat şi Programul cultural de pe scena din centrul oraşului, deschis de Corul Colegiului Național ”Mikes Kelemen”, acesta fiind urmat de Ansamblul de dansuri populare Fenyőcske, care au prezentat dansuri maghiare, româneşti,  germane și țigănești.  Apoi, dansatorii Clubului de Salsa din Sfântu Gheorghe au fost cei care au animat și mai tare spectatorii.

După deliberările juriului, au fost anunțați și câștigătorii competiției „Parcul Europa”: primul loc i-a revenit echipei de la Liceul Tehnologic „Apor Péter” din Târgu Secuiesc, care au reprezentat Franța; pe locul doi s-a regăsit echipa Liceului de Arte „Plugor Sándor”, cu Olanda; pe locul trei s-au clasat cei de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”,  cu Grecia. Mențiuni au obținut elevii de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, care au pregătit o pizza foarte gustoasă, fiind apreciată de mulți trecători, precum și elevii Colegiului Național „Mikes Kelemen”, care au reprezentat Spania.   

Din cauza vremii, care nu a ținut cu organizatorii până la sfârșitul Sărbătorii, concertul Trupei Lady&The Tramps (capul de afiș al programului artistic) a avut loc în Ceainăria Tein, unde atmosfera s-a încins în doar câteva momente, datorită solistei Monica Opra și a entuziaștilor colegi-muzicieni.

 

Noutăți