Sunteți aici: » Știri

Știri

Vineri, 17 iulie 2015

Vernisajul expoziţiei de fotografie intitulată „Imagini magice, Ţinutul Secuiesc” a avut loc în data de 7 august, în sala de expoziţii a Bibliotecii Judeţene din Békéscsaba. La realizarea evenimentului care a fost organizat pe marginea relaţiilor de înfrăţire, au colaborat: Consiliul Judeţean Covasna, Autoguvernarea Judeţului Békés, Camera Club Siculorum, precum şi Grupul de creaţie KépVidék.

Vineri, 17 iulie 2015

Miercuri, 28 august, va avea loc inaugurarea depozitului de deşeuri transformat şi modernizat din oraşul Întorsura Buzăului, realizat în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Covasna”, proiect derulat de Consiliul Judeţean Covasna.

Vineri, 17 iulie 2015

Un vis mai vechi al locuitorilor din Chiuruş a devenit realitate: azi, 17 septembrie 2013, s-a dat în folosinţă noul pod peste pârâul care trece la marginea dinspre Covasna a satului, astfel că, tractoarele şi căruţele vor putea ajunge acasă fără probleme de pe câmp şi pe timp de ploaie.

Vineri, 17 iulie 2015

Programul „Primul Ghiozdan”, considerat unul dintre cele mai de succes programe ale Consiliului Judeţean Covasna, a fost încheiat marţi, 10 septembrie, când ghiozdanele au fost predate directorilor instituţiilor de învăţământ.

Vineri, 17 iulie 2015

În judeţul Covasna, medicii sosiţi din Ungaria au efectuat analize medicale în localităţile Brateş, Telechia, Pachia şi Comandău. Programul de evaluare a sănătăţii populaţiei din localităţile rurale s-a derulat prin intermediul medicilor şi asistenţilor Spitalului „Hetényi Géza” din judeţul Jász-Nagykun-Szolnok.

Vineri, 17 iulie 2015

Visit Háromszék – adică Vizitează Trei Scaune, acesta este titlul paginii de Facebook lansat de unul dintre colaboratorii voluntari ai Consiliului Judeţean Covasna, Máthé Zoltán. Prezentarea paginii a avut loc cu ocazia aniversării a 137 de ani de la înfiinţarea comitatului Trei Scaune.

S-au prezentat strategiile de dezvoltare de la nivel regional,  județean și al municipalității
Joi, 16 iulie 2015

Miercuri, 1 iulie, a avut loc conferinţa de presă în cadrul căreia au fost prezentate proiectele din judeţul Covasna şi municipiul Sfântu Gheorghe.

Merele şi ce-l însoţeşte
Joi, 16 iulie 2015

Ne bucurăm de faptul că şi copiii din Micfalău au obţinut rezultate semnificative la concursul de desen organizat de către Consiliul Judeţean Covasna, dovedind prin acesta că calitatea educaţiei în şcoală, cunoştinţele şi abilităţile elevilor sunt identice cu cele ale elevilor de la oraşe.

Vechea moară transformată în loc de cazare confortabil şi primitor
Joi, 16 iulie 2015

Complexul turistic care şi-a deschis porţile vineri, 3 iulie, în Cernat, poate constitui un etalon al unităţilor de cazare din Transilvania.

Subunitate de intervenţie la Baraolt
Joi, 16 iulie 2015

Consiliul Judeţean Covasna va sprijini reabilitarea tronsonului de drum cuprins între Comandău şi Păpăuţi cu suma de un sfert de milion de lei şi va aloca fonduri în valoare 200.000 mii lei pentru înfiinţarea unui punct de lucru al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna, precum şi pentru construirea unui garaj pentru autospeciale de intervenţie în oraşul Baraolt – a decis plenul CJ în şedinţa extraordinară ce a avut loc vineri, 10 iulie.

Spre un management mai eficient al ariilor naturale protejate din judeţul Covasna
Joi, 16 iulie 2015

Echipa Centrului Judeţean pentru Protecţia Naturii, Dezvoltare Rurală şi Salvamont şi specialişti din cadrul Consiliului judeţean Covasna au participat la o sesiune de instruire pe tema Managementul ariilor protejate.

Scurtmetraje premiate în cadrul Programului „Mărul”
Joi, 16 iulie 2015

La Concursul de scurtmetraje lansat de Consiliul Judeţean Covasna, în cadrul Programului „Mărul”, au participat în total cinci şcoli din judeţ, cea mai activă şcoală fiind Liceul „Mikes Kelemen” elevii căruia au realizat trei scurtmetraje, dar printre participanţi s-au numărat şi multe şcoli din mediul rural. Ceremonia de premiere a scurtmetrajelor a avut loc în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Covasna, din data de 1 august.

A doua ediție a Bienalei de Artă Fotografică din Ţinutul Secuiesc ia startul şi anul acesta
Miercuri, 24 iunie 2015

A doua ediție a Bienalei de Artă Fotografică din Ţinutul Secuiesc va fi organizată anul acesta cu scopul de facilita dialogul între artiştii fotografi din Ţinutul Secuiesc şi fotografi de talie internațională, precum şi de a promova, la nivel internaţional, valorile Ţinutului Secuiesc. Vineri, 19 iunie, organizatorii acestei ediţii, Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, Consiliul Judeţean Covasna şi Clubul de Foto Camera Club Siculorum, cu sprijinul Consiliul Judeţean Harghita şi al Centrului Cultural Judeţean Harghita, au susţinut o conferinţă de presă care a avut ca temă lansarea bienalei.

Viitorul Ținutului Secuiesc stă în creşterea numerică a familiilor
Miercuri, 24 iunie 2015

Râsete de copii și o atmosferă veselă și colorată a caracterizat cea de 6-a ediție a Zilei familiilor covăsnene. Evenimentul a avut loc în data de 20 iunie, în curtea Castelului Daniel din Tălișoara, și a cuprins ateliere meșteșugărești, jocuri populare pentru copii și spectacole culturale.

Cupa Fair Play poartă numele lui Váncsa György
Miercuri, 24 iunie 2015

„În caz de incendiu, ploaia valorează cât un om în plus în echipaj” – spuneau între ei pompierii care au participat la concursul judeţean al pompierilor voluntari de la Chichiş. Deşi ploaia nu a contenit deloc pe parcursul zilei de duminică, aceasta nu a redus numărul celor interesaţi şi nu a afectat nici starea de spirit a pompierilor.

41 noi locuri de muncă create printr-un proiect cu finanţare europeană al judeţului
Miercuri, 24 iunie 2015

Consiliul Judeţean Covasna s-a întrunit marţi, 23 iunie 2015, într-o şedinţă ordinară, care a avut loc în fosta clădire a Primăriei din Târgu Secuiesc, actualmente sediul Muzeului de Istorie a Breslelor „Incze László”. În cadrul şedinţei de plen, consilierii judeţeni au luat decizii cu privire la închiderea depozitului de deşeuri de la Târgu Secuiesc şi darea în folosință gratuită către Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” Sf. Gheorghe a unor echipamente medicale.

Se continuă construirea uzinei de prelucrare a deşeurilor de la Leţ
Joi, 11 iunie 2015

Construcţia uzinei de prelucrare a deşeurilor de la Leţ se va finaliza în luna august a acestui an. Investiţia se realizează în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Covasna”, proiect al cărui beneficiar este Consiliul Județean Covasna.

A luat fiinţă prima cooperativă, Cooperativa Agricolă SicLand
Joi, 11 iunie 2015

Prima cooperativă din judeţul Covasna care are ca activitate colectarea, prelucrarea şi valorificarea laptelui a fost constituită printr-o asociere intercomunitară dintre Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară AgroSic care funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Covasna, procesatorul de lapte Meotis SRL din Ilieni, Asociaţia Crescătorilor de Bovine din Ilieni, precum şi cu participarea a patru persoane fizice.

Recrutarea husarilor, o tradiţie vie în Trei Scaune
Joi, 11 iunie 2015

Primul semn al sosirii husarilor este sunetul muzicii fanfară. Ritmurile binecunoscutei melodii „Gábor Áron rézágyúja fel van virágozva” răsună din ce în ce mai tare, apar caii purtând în spate husarii îmbrăcaţi în uniforme de epocă, iar în spatele lor căruţele pline de dansatori, muzicanţi şi, bineînţeles, recruţi.

Consilierii judeţeni au luat decizii cu privire la construirea de drumuri  şi programul „Primul ghiozdan”
Joi, 4 iunie 2015

În şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Covasna care a avut loc joi, 28 mai, s-au discutat numeroase probleme legate de investiţii în infrastructură şi impactul financiar al acestora.

Se va înfiinţa Asociaţia pentru Managementul Destinaţiei Turistice  al Ţinutului Secuiesc
Joi, 4 iunie 2015

25 organizaţii cu activitate în domeniul turismului din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş au semnat marţi, 26 mai, la Odorheiul Secuiesc, declaraţia de intenţie privind înfiinţarea Asociaţiei pentru Managementul Destinaţiei Turistice al Ţinutului Secuiesc.

Protocol de colaborare, la nivel judetean, între UDMR şi PCM
Joi, 4 iunie 2015

Fracţiunea Uniunii Democrate a Maghiarilor din România şi fracţiunea Partidului Civic Maghiar din cadrul Consiliului Judeţean Covasna au semnat joi, 28 mai, un protocol de colaborare politică şi în domeniul administraţiei publice. La eveniment au participat şi reprezentanţii mass-mediei.

Ziua Europei cu multiple sortimente de cozonac secuiesc
Luni, 11 mai 2015

Toată lumea a mâncat deja cozonac secuiesc tradiţional în Ţinutul Secuiesc. Însă paleta delicateselor în formă cilindrică – preparate cu o tehnică similară cu cea a cozonacului secuiesc – este una mult mai largă: câteva dintre „verii” cozonacului secuiesc au putut fi gustate şi la Sfântu Gheorghe.

Miercuri, 29 aprilie 2015

Obiectivul concursului constă în reprezentarea într-un mod cât mai creativ şi distractiv a calităţilor pozitive ale mărului, sub formă de ilustrată.

Concurs de preparare
Miercuri, 22 aprilie 2015

Centrul de Informare Europe Direct din cadrul Consiliului Județean Covasna și Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în Județul Covasna organizează în data de 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, o sărbătoare a „kürtőskalács”- ului. Evenimentul se va desfășura în centrul orașului Sfântu Gheorghe și va fi susținut din punct de vedere profesional de Ordinul cavaleresc al celor ce gătesc la foc deschis.

Luni, 20 aprilie 2015

Consiliul Judeţean Covasna a adresat o scrisoare Ministerului Sănătăţii, prin care solicită persoanelor competente să păstreze denumirea originală a Spitalului de Recuperare Cardiovasculară „Dr. Benedek Géza” din Covasna.

Luni, 20 aprilie 2015

Consiliul Judeţean Covasna scoate la concurs noi posturi vacante. Este vorba de un post vacant de inginer şi două posturi vacante de consilier.

Autoritatea publică locală sprijină activităţile de asistenţă socială
Luni, 20 aprilie 2015

În acest an, fondurile alocate pentru finanţarea serviciilor sociale au crescut la o valoare de 400 mii lei – a anunţat Henning László, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna.

Consiliul Judeţean Covasna solicită suplimentarea bugetului în vederea susţinerii bilingvismului
Vineri, 10 aprilie 2015

Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, s-a adresat, printr-o cerere scrisă premierului Victor Ponta, prin care solicită noi posturi, precum şi suplimentarea bugetului pentru ca instituţia să-şi poată îndeplini fără dificultăţi obligaţiile cu privire la dreptul minorităţilor naţionale de a folosi limba maternă în administraţia publică locală.

Sprijin asigurat pentru echipa de baschet feminin Sepsi SIC
Vineri, 10 aprilie 2015

Plenul Consiliului Judeţean Covasna s-a întrunit miercuri, 8 aprilie, într-o şedinţă extraordinară şi a luat o nouă decizie în privinţa garantării bunei funcţionări a clubului sportiv. Este binecunoscut faptul că, în urma unei ordonanţe a Guvernului din luna martie, a fost necesară reorganizarea finanțării clubului.

Noutăți