Sunteți aici: » Știri

Știri

Drepturile minorităților depind de generozitatea statului în legiferare
Luni, 23 octombrie 2017

În aceste zile a avut loc la Strasbourg ședința plenară a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, în cadrul căreia s-a luat în discuţie, printre altele, Raportul privind punerea în aplicare a prevederilor prevăzute în Carta europeană a limbilor minoritare sau regionale, precum şi petiţia privind formularele bilingve, semnată şi depusă de cele peste 150 de ONG-uri şi reprezentanţi ai bisericilor istorice din județul Covasna

Parada cârnaţilor, ediţia XV şi Festivalul Verzei
Luni, 23 octombrie 2017

Programul Paradei cârnaţilor, ediţia XV şi Festivalul Verzei, 27–29 octombrie 2017, Sfântu Gheorghe

Trebuie suflet pentru gestionarea sistemului de protecție al copilului
Miercuri, 18 octombrie 2017

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) a fost înfiinţată acum douăzeci de ani, lucrând doar cu nouă angajaţi. Astăzi, în cadrul instituției care funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, lucrează peste cinci sute de persoane. În anul 1997, instituţia oferea patru tipuri de servicii pentru 687 de copii, iar în 2017, 46 de tipuri de servicii stau la dispoziţia celor 1100 de beneficiari

Au fost marcate traseele montane din munţii Bodoc
Miercuri, 18 octombrie 2017

Mulţumită Centrului Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont, s-a finalizat marcarea tuturor traseelor montane, ceea ce înseamnă 17 trasee marcate pe o lungime de 170 km, acestea fiind accesibile prin GPS

Şi mai mulţi bani pentru sport
Luni, 16 octombrie 2017

S-a elaborat regulamentul judeţean privind condițiile, criteriile și procedura de finanțare a programelor sportive, acesta fiind aprobat în cadrul şedinţei extraordinare de luni a Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, ceea ce înseamnă că se poate lansa cererea de propuneri de proiecte pentru finanţarea sportului de performanţă

Scopul: a face Ţinutul Secuiesc mai vizibil - Au fost premiaţi câştigătorii Bienalei de Artă Fotografică din Ținutul Secuiesc, ediția III
Duminică, 15 octombrie 2017

În concursul organizat în comun de judeţele Harghita, Covasna şi Mureş au fost înscrise 1516 de lucrări semnate de 283 de artişti fotografi din 17 ţări. Lucrările câştigătoare au fost premiate sâmbătă, la Sfântu Gheorghe şi, la Centrul Artistic Transilvănean, s-a deschis expoziţia cuprinzând lucrările selectate de către juriu.

Campania de educaţie ecologică și mediu „Ecoatitudine” se apropie de sfârșit. Judeţul Covasna se află în prima linie
Miercuri, 11 octombrie 2017

Campania de educare a cetățenilor cu privire la importanța colectarea ecologică a deşeurilor, derulată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Sistem integrat de management al deșeurilor în județul Covasna” (ADI-SIMD Covasna), a fost continuată şi în lunile de vară, până la sfârşitul lunii august au fost adunate 90 de tone de deşeuri colectate selectiv şi reciclabile

S-ar readuce carnea de vânat în consumul public
Marți, 10 octombrie 2017

La cea de-a XV-a ediţie a Paradei cârnaţilor şi Festivalul verzei, se va prepara cel mai subţire şi cel mai gros cârnat (așa-numitul cârnat „Dino”) din România. În cadrul evenimentului se vor prepara, pentru prima oară, şi delicatese din carne de vânat

Centrul de management integrat al deşeurilor de la Leţ funcţionează
Luni, 9 octombrie 2017

Centrul de management integrat al deşeurilor din judeţul Covasna, de la Leţ, a devenit funcţional începând din data de 9 octombrie – a anunţat Ambrus József, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Sistem integrat de management al deșeurilor în județul Covasna” (ADI-SIMD Covasna), în ziua punerii în funcţiune a centrului. Centru de management integrat al deşeurilor de la Leţ a început activitatea de producţie luni, în prezența reprezentanților presei și a invitaților

Festivalul deliciilor dulci în cifre
Joi, 5 octombrie 2017

Cei care au fost prezenţi, s-au bucurat de festival, cei care au lipsit, auzit vorbindu-se despre Festivalul deliciilor dulci care s-a desfăşurat în weekendul trecut în centrul municipiului Sfântu Gheorghe. Cei interesaţi au fot aşteptaţi cu concursuri de preparat kürtős şi clătite, delicatese tradiţionale şi regândite, colaci kürtős giganţi, o atmosferă a timpurilor de pace şi a târgurilor, programe pentru copii, precum şi concerte

Se pot începe lucrările de modernizare a drumului judeţean între Moacşa, Leţ și Țofalău
Joi, 5 octombrie 2017

Miercuri a fost semnat contractul de execuţie a lucrărilor de modernizare a drumului judeţean între Moacşa, Leţ şi Ţufalău. Consiliul Judeţean (CJ) Covasna a semnat contractul de lucrări cu firma de construcții Valdek Impex SRL, după un proces greoi de achiziţie publică ce a durat 660 de zile

„Nu lăsăm un soldat bun în afară” – sprijin pentru primarul Bölöni Dávid
Miercuri, 4 octombrie 2017

Prefectul Sebastian Cucu l-a suspendat din funcţie pe Bölöni Dávid, primarul comunei Cernat, după ce acesta a fost condamnat de Tribunalul Covasna la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare şi, în luna septembrie, Curtea de Apel Braşov a confirmat hotărârea instanţei de fond

Un nou capitol al turismului gastronomic din Ţinutul Secuiesc  - Parada cârnaţilor şi Festivalul verzei
Marți, 3 octombrie 2017

Consiliul Judeţean (CJ) Covasna, Asociaţia Pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna, Asociației Întreprinzătorilor Mici și Mijlocii din județul Covasna (ASIMCOV) şi Asociația Unităţilor de Alimentaţie Publică Sfântu Gheorghe (SVESZ) vor organiza, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, în perioada 27-29 octombrie 2017, cea de a XV-a ediţie a Paradei cârnaţilor şi Festivalul verzei

Sărbătoarea „kürtőskalács”-ului la Sfântu Gheorghe – echipa „Nagymama” (Bunica) din Miercurea Ciuc este câştigătoarea titlului „Kürtőskalács-ul anului în Ţinutul Secuiesc”
Duminică, 1 octombrie 2017

Oaspeţii care au sosit la prima ediţie a Festivalului deliciilor dulci au avut ocazia să întâlnească domnişoare şi domnişori îmbrăcate în ţinute şic, vânzători ambulanţi de ziare care au oferit ziare care evocau jurnalul de altădată „Nemere”, iar panourile de publicitate care s-au dat cu încetul uitării, fotografii călători şi trăsura trasă de cai au reînviat atmosfera târgurilor de epocă

Cavalcadă de arome, delicatese inovative la Festivalului deliciilor dulci
Duminică, 1 octombrie 2017

Câştigătorii competiţiilor de duminică: apa minerală de la Cetățuia, clătitele cu banane şi colac kürtős cu migdale

Județul Covasna merită descoperit
Sâmbătă, 30 septembrie 2017

Consiliul Judeţean (CJ) Covasna a lansat oficial vineri o aplicație de turism. Aplicaţia pentru telefoanele mobile care funcţionează în trei limbi şi se poate descărca gratuit, a fost prezentată într-o conferință de presă, desfășurată în aer liber, la Castelul Kalnoky din Micloșoara, în faţa unor bloggeri străini și jurnaliști locali

S-a încheiat reabilitarea drumului județean 112
Vineri, 29 septembrie 2017

Tamás Sándor i-a informat pe consilierii judeţeni, întruniţi în şedinţă ordinară vineri, despre finalizarea lucrărilor de modernizare a străzii spre Ilieni. Costurile lucrărilor de reabilitare totală a sectorului de drum judeţean 112, amplasat între Sfântu Gheorghe, Ilieni, Dobolii de Jos şi limita judeţului Braşov şi cu o lungime totală de 8,4 kilometri, se ridică la 7,2 milioane lei. Drumul a fost lărgit cu 2 metri, s-au amenajat trotuare pe o lungime de 3,5 kilometri şi s-au realizat un număr de 220 intrări în proprietăți – a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna

Sfântu Gheorghe va deveni capitala ”kürtőskalács”-ului
Marți, 26 septembrie 2017

Un ”kürtőskalács” uriaș de peste 10 metri, delicii dulci și aromate din Ținutul Secuiesc, atmosferă de epocă, jocurile bunicilor și sperăm vreme bună vor aștepta publicul la Kürtőskalács – Festivalul Deliciilor Dulci, prima ediția, ce se va desfășura în piața centrală din Sfântu Gheorghe în perioada 29 septembrie și 1 octombrie

Patru monumente importante vor fi restaurate din fonduri europene
Marți, 26 septembrie 2017

Biserica monument Sfântu Mihail amplasată între Lemnia și Mereni, va fi consolidată și restaurată din fonduri europene, proiectul este în etapa de precontractare, a precizat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor la reuniunea de lucru a Consiliului pentru Dezvoltare Regională al Regiunii Centru ca s-a desfășurat marți la Sfântu Gheorghe

Poziție unitară privind educația în limba maternă
Luni, 25 septembrie 2017

Consiliul Județean Covasna a adoptat în ședința ordinară din data de 19 septembrie o rezoluție, făcând apel către Președintele Ucrainei să nu promulge noua lege a educației care îngrădește posibilitățile de educație în limba maternă pentru minoritățile naționale din Ucraina. Sesizând gravitatea situației, președintele CJ Covasna, Tamás Sándor a adresat o scrisoare către ministerul de externe în care a fost informat despre decizia consilierilor, iar vicepreședintele CJ Covasna, Grüman Róbert a apelat la membrii delegației române din cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale din Consiliul Europei în vederea luării unei poziții oficiale privind noua lege a educației din Ucraina în lucrările sesiunii de ședințe din perioada 18-20 octombrie

Apă minerală şi clătite, la Festivalul Deliciilor Dulci
Miercuri, 20 septembrie 2017

Se pot depune cereri de înscriere până la data de 25 septembrie

Consiliul Judeţean Covasna îşi exprimă susţinerea pentru minorităţile maghiare şi române din Ucraina
Marți, 19 septembrie 2017

Consiliului Judeţean (CJ) Covasna a adoptat, cu unanimitate de voturi, în şedinţa extraordinară de astăzi, luarea de poziţie privind noua lege a Educaţiei din Ucraina. În această luare de poziţie se precizează: consilierii judeţeni condamnă în unanimitate decizia Parlamentului de la Kiev, decizie care privează minoritățile naționale de oportunitatea de a studia în limba maternă şi ignoră dreptul constituţional al minorităţilor naţionale

Luni, 18 septembrie 2017

Pentru prima dată după mulţi ani, primăriile nu vor primi bani în urma rectificării bugetului aprobate de Guvern

Hoinărind prin lumea deliciilor dulci  – concurs de desen pentru copii –
Luni, 18 septembrie 2017

Organizatorii Festivalului Deliciilor Dulci – „Kürtőskalács” lansează un concurs de desen pentru copii preşcolari şi elevii claselor I-VI, intitulat „Hoinărind prin lumea deliciilor dulci”

Hoinărind prin lumea deliciilor dulci  – concurs de desen pentru copii –
Luni, 18 septembrie 2017

Organizatorii Festivalului Deliciilor Dulci – „Kürtőskalács” lansează un concurs de desen pentru copii preşcolari  şi elevii claselor I-VI, intitulat „Hoinărind prin lumea deliciilor dulci”

A venit satul la oraş - Prezenţă mare la Agrofest
Duminică, 17 septembrie 2017

Organizat în Piaţa Centrală din Sfântu Gheorghe, Festivalul Agrofest care a adus pentru o zi satul la oraş, s-a bucurat de un interes mai mare decât cel aşteptat. Animale frumoase de fermă, exemplare de bovine demne de expoziţie, utilaje agricole mari, cartofi şi ceapă de bună calitate din zona Târgu Secuiesc, baloturi de paie, caleaşcă – ziua fermierilor ce a avut loc duminică, zi cu soare strălucitor, a fost atractiv atât ca aspect, cât şi ca conţinut. Faptul că satul s-a mutat pentru o zi la oraş, se datorează implicării active a peste cincizeci de fermieri covăsneni

Aleea deliciilor dulci, la Festivalul kurtoskalacs-ului
Vineri, 15 septembrie 2017

La manifestarea „Kürtőskalács – Festivalul Deliciilor Dulci” Camera de Comerţ şi Industrie Covasna va organiza o prezentare a firmelor producătoare de ciocolată şi dulciuri din Ţinutul Secuiesc

Ráduly Botond Manó la Festivalul Deliciilor Dulci
Joi, 14 septembrie 2017

Concerte, spectacole de dansuri populare, programe pentru copii, aleea deliciilor dulci, o tentativă de stabilire a unui nou record – sunt programe care conturează concursul de făcut „kürtőskalács” „Kürtőskalács-ul Anului în Ţinutul Secuiesc”, competiţie care formează coloana vertebrală a Festivalului Deliciilor Dulci. După cum se știe, între 29 septembrie şi 1 octombrie 2017, Piaţa Centrală a oraşului Sfântu Gheorghe va găzdui manifestarea Kürtőskalács – Festivalul Deliciilor Dulci. Organizatorii au gândit mai departe concursurile anterioare, astfel, anul acesta au planificat un eveniment de mai mare amploare, o celebrare demnă pentru acest desert dulce care a devenit un simbol al Ţinutului Secuiesc

Covasna, tărâmul de dincolo de stress  - Experienţele bloggerilor bucureşteni în judeţul Covasna
Joi, 14 septembrie 2017

În perioada 10-13 septembrie, nouă bloggeri din Bucureşti, care au sosit în regiune la invitaţia Asociaţiei de Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna, au avut parte de o experienţă de neuitat pe parcursul şederii în judeţul nostru

Bursă pentru dezvoltarea turismului în judeţul Covasna
Marți, 12 septembrie 2017

Trei dintre absolvenţii Universității „Babeș-Bolyai” – Extensia Sfântu Gheorghe au obţinut recunoaștere în cadrul programului lansat de Consiliul Judeţean (CJ) Covasna şi Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna

Noutăți